Unde-i lege… şi tocmeală!

Personalul de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor (mă încapăţânez să nu mai scriu “auxiliar”) avea destule motive de bucurie la momentul adoptării OG nr. 8/2007, în ceea ce priveşte ocuparea posturilor vacante. Insă doar unii au avut motive de bucurie, pentru alţii a început calvarul.
Prin art. 3 pct. 3 din ordonanţă se prevede că personalul încadrat pe bază de concurs pe posturi vacante temporar este definitivat în funcţie pe baza unor criterii de apreciere a performanţelor profesionale, avându-se în vedere vechimea minimă în specialitate, competenţa şi activitatea profesională deosebită, evaluată cu calificativul “foarte bine”.
În fapt, prin adoptarea acestui act normativ s-a deschis cutia Pandorei. “Apropiaţii” şefilor de instanţe sau parchet si-au râs în barbă şi au gândit că a venit vremea să fie definitivaţi în funcţii, că doar merită să ocupe posturile, legea fiind de partea lor.
Răul trebuie căutat la “rădăcină”, astfel că se pun semne de întrebare legat de modul în care s-au desfăşurat concursurile pentru ocuparea posturilor vacante temporar, asupra subiectelor, comisiilor de examinare şi/sau soluţionare a contestaţiilor. Că în sistem au fost aduşi prin acestă procedură (mascată de false concursuri) oameni care nu aveau “chemare” e un aspect cunoscut de toţi, aceştia demonstrând după angajare că nu au lecturat…. să mai cerem sa fi învăţat??? nimic din materialul pentru concurs, ba chiar mai mult, unii care au obţinut note maxime la proba practică şi eliminatorie -operarea PC- nu ştiau pe unde se găseşte mouse-ul. Nu putea avea nimeni pretenţia de a cunoaşte şi opera în sistemul ECRIS, însă un minim de cunoştinţe de utilizare a computerului erau absolute necesare pentru promovarea probei. Fac o paranteză: oare chiar mai contează lipsa de cunoştinţe a celor care au promovat concursurile faţă de cei mulţi din sistem care stau si privesc la monitoarele de pe birou si se întreabă oare la ce foloseşte “oglinda” că nici macăr nu-i prea clară pentru a-şi studia fizionomia!
La polul opus se află însă şi unii care au promovat pe merit concursurile, “scăpaţi” în sistem accidental sau cu bună ştiinţă de reţeaua PCR( Pile, Cunoştinţe, Relaţii), că doar sistemul trebuie să trăiască, şmecherii să huzurească…..”fraierii” să le muncească! Aşa că au fost angajaţi, pe durată determinată, pentru a duce greul şi pentru a le asigura piloşilor confortul necesar în posturi “călduţe”. Evident, pentru cei obişnuiţi cu munca adoptarea OG nr. 8/2007, a fost un motiv de bucurie, având convingerea că eforturile le vor fi răsplătite prin definitivarea în funcţii. In fapt, au fost definitivaţi cei “protejaţi”, ceva “negrişori” iar alţii aşteptă încă organizarea concursurilor.
Am luat cunoştinţă însă de un fapt ce depăşeşte logica şi bunul simţ! Un grefier angajat temporar, pe bază de concurs, solicită definitivarea în funcţie, făcând dovada că îndeplineşte cerinţele impuse de art. 3 pct. 3 din OG. 8/2007, în cadrul instanţei existând chiar şi posturi vacante, prin pensionarea unor grefieri. Astfel, solicitarea este trimisă cu documentele ce atestau îndeplinirea cerinţelor legale tribunalului care apreciază că cererea este întemeiată şi o trimite spre avizare “mai-marilor” de la CA.
Aici, situaţia devine încurcată, solicitantul primind un răspuns cel putin ruşinos pentru niste magistraţi aflaţi la o curte de apel. Se dă textului legal în interpretare aberantă, în sensul că textul de lege invocat de solicitant este aplicabil în cazul trecerii de la debutant la gradul/treapta III!!!! Nu a contat nici punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii – Direcţia legislaţie, punct de vedere însuşit de Plenul CSM.
Aşa că, grefierul care a solicitat definitivarea în funcţie, se afla în situaţia de a pierde locul de muncă, după niste ani dechin pe un post temporar. Pe de o parte, nefiind defintivat deşi îndeplinea mai mult decât cerinţele , pe de altă parte fiind nevoit să se prezinte la un nou concurs şi existând riscul de a nu-l promova urmare îndrăznelii de a cere ceva legal.
Din situaţia descrisă, rezultă că unii judecători, aflaţi în posturi de conducere, interpretează legea după bunul plac, sau după anumite interese, refuzând constant să aplice legea.Unii dintre judecători nu au înţeles că legea nu se aplică după cum “vrea muşchii lor” iar managementul resurselor umane nu se face ca la SRL.